Dacă e să vorbim de întuneric ar trebui să ne întrebam primul lucru ce
reprezintă el? Ce semnificație are?Întunericul este deseori asociat cu forțe
malefice, este îmbogățit cu semnificații diabolice, întunericul este temut și
evitat.
Oamenii au tendința înăscută de a controla evenimentele, acest lucru le
oferă siguranță și eliminarea imprevizibilului. Este în firea noastră animalică
să căutăm lucruri stabile, lipsite de pericol, un mediu previzibil unde să ne
consumăm în liniște instinctele. Dar omul este până la urma și un animal
social, și îi sunt necesare niște condiții în care acest mediu să fie
considerat de mai mulți oameni ca fiind unul stabil și lipsit de primejdii,
astfel apar ideile sociale, normele. Dar pentru ca aceste idei să fie comune
trebuiesc mult simplificate pentru ca să fie accesibilă oricui înțelegerea și
conformarea. De obicei în mijlocul acestor idei stă valoarea umană, sau
credința că evenimentele ulterioare și condițiile mediului sânt controlate de o
divinitate ce poate fi influențată dar care și impune o oarecare doctrină. În
orice caz în toate ideile putem ușor descoperi încercarea omului de a obține
controlul unor circumstanțe.
Dar cum spunea Nietzsche: "Omul este ceva ce trebuie depasit".
Problema comună a întunericului nu este aceea că prezintă ceva demonic, ci că
păstrează idei complicate, refulate și incomode. Întunericul nu suportă
ignoranța și anume ignoranța menține viața socială umană.
În întuneric sunt păstrate doua principii contradictorii:
cel animalic și cel metafizic. Din principiul animalic am jertfit prioritatea
instinctului în folosul echilibrului social, adică nu ne mai satisfacem
pulsiunile când vrem ci conform unor norme, ceea ce și este societatea:
consumul normat a instinctelor. Aceste instincte sunt refulate iar mai departe
psihanaliza ne descrie toată povestea lor. Ceea ce trebuie să reținem este că
instinctul în sine este considerat de societate ca fiind ceva malefic. Un
alt principiu păstrat în întuneric, ce poate fi mai puțin sesizat, este cel
metafizic. Principiul metafizic presupune acele teme esențiale ce atât de vioi
le înconjurăm, evităm contactul lor, teme ca sensul vieții, moartea,
semnificația timpului, spațiului, transcedentalul. Aceste teme își găsesc
deseori la oameni o interpretare comună, simplistă. Persoanele ce sânt în contact cât de parțial
cu acest
domeniu sunt privite cu o oarecare frică, respect, deși respectul vine ca
consecință a sesizării unei lipse de pericol a persoanei în cauză sau mai mult:
prezența unui benificiu. Problema acestui principiu nu că e omul nu l-ar înțelege
dar i-ar lua prea mult timp pentru asta. Ambele principii sânt în consecință
trecute în
domeniul întunericului,
unul prin refulare, altul prin ignoranță. Întunericul este văzut ca ceva ce
poate strica echilibrul, controlul circumstanțelor, deci este distructiv, aducator
de haos.
Ca să mă
apropii de latura creativă a întunericului trebuie să aduc relatările lui
Stanislav Grof, unde in cartea "Psihologia Viitorului", clienții săi
trăind experiențe transpersonale, au descris procesul de creație a Cosmosului
ca "o dorinta imensă a Minții Universale de a se cunoaște, explora pe sine
și de a trăi întregul
potențial.
Acest lucru nu se poate realiza decât prin exteriorizarea și manifestarea
tuturor posibilităților latente sub forma unui act creator concret." Acest
sens al creații cosmice poate fi extrapolat și asupra omului. Să presupunem ca
acesta ar fi sensul existențial, și că este necesară o dezvoltare, o explorare
continuă și profundă a potențialului uman, o să fim de acord că domeniul îngust
și luminat al existenței noastre nu reprezintă un mediu favorabil dezvoltării
personale. Această dezvoltare trebuie să iasă din granițele luminii, sa scoată
toți demonii refulați și toate întrebările ignorate în câmpul conștiinței și
sesizarii. Latura creativă a întunericului
nu se
întreabă "ce pot eu?" ci "ce nu pot eu?".
Extragerea acestui potențial presupun că la un moment dat poate
depăși normele morale existente, înstrăina de lumea socială. Această
evoluție, pentru că nu este înțeleasă, poate fi văzută de ceilalți ca o transformare
monstruoasă, generatoare de persoane periculoase. Dar până la urmă creația și
distrugerea sunt două fețe a aceleași monede. Dacă cineva ce a călcat în
întuneric, consideră necesară distrugerea unor forme involutive pentru a lăsa
loc creației, cine îl poate opri?
