A treia pagina (Ipoteze)

Recunosc exitenta a cinci dimensiuni, patru planuri existentiale si unul amorf intalnite in multe filosofii oculte. Exista planul fizic, planul astral, planul mental, planul spiritul si Spiritul, nivel amorf lipsit de legi compus din chintesenta. Fiecare dintre planuri sunt emanari din Spirit, ficare emanand din cel precedent. Pornind de la aceste concepte voi face presupunerile ulterioare. E posibil ca corpul care ajunge in astral lasa in planul fizic materia insa pastreaza forma, la nivelul planului mental spiritul este lipsit de forma insa ramane cu energia informatizata, la nivelul planului spiritual spiritul este lipsit de informatii ramanand energie pura, in cele din urma se contopeste cu Spiritul unindu-se cu chintesenta. In Spirit nu mai putem vorbi despre suflet ca identitate aparte ci ca un tot intreg pentru ca in haos nu mai poate fi vorba de delimitare. Orice suflet pentru a se contopi cu Spiritul are nevoie de o constientizare larga a propriei existente si a existentei spirituale si este necesara trairea unui mod de viata dictat cumva de aceasta constientizare. Sufletul ce nu indeplineste aceasta conditie, este intors la nivelul fizic pentru ca el sa poata iar evolua de la acest nivel.

Daca orice dorinta este proiectata de jos in sus pentru a obtine ceva schimbari in planul fizic prin manipularea elementelor superioare, atunci nu se poate vorbi despre o proiectie la nivelul Spiritului pentru ca ar insemna ca ii atribuim Spiritului o vointa, deci o forma de manifestare ceea ce contravine conceptiei ca este amorf. Tot ce posibil ca proiectia volitiva are loc la un nivel in care este prezenta o forma de manifestare a informatiei, acest plan e cel populat de zei, dumnezei, demiurgi si egregori. Deci si acel „cosmos”, sau acea cumulare de energie universala despre care se crede ca ar putea lucra asupra unor scopuri personale nu este nimic altceva decat un alt egregor modern, asupra caruia lumea nu sta cumva sa il defineasca, creand din el doar generator de dorinte indeplinite. Iar aceasta teorie se pune in acord cumva cu cea a gnosticilor despre un demiurg ce a creat lumea si despre un Spirit superior acestui demiurg. Iar noi reese ca suntem emanatii divine a acestui mare Spirit, sau mai exact suntem Spiritul manifestat in planurile fizice. Ceea ce rezulta ca daca spiritul tinde spre transcendizarea finala prin contopire cu Spiritul este prin esenta sa superior oricarei divinitati, pentru ca cautam intoarcere la esenta pura, pe cand orice demiurg este o forma limitata.

Posibil ca omul nu este nimic altceva decat o forma fizica de existenta a divinitatii, o divinitate restransa de planul fizic, de aici se explica setea de spiritualizare a oamenilor sau prezenta unei constiinte cosmice. Aceasta sete este dictata de o tendinta de a reveni la esenta primordiala. Dorinta asupra careia este contrapusa o tendinta materiala de a ramane in limitele planului fizic.

A doua pagina (Despre detinutii convingerilor si curvele ideologice)

"Orice convingere este o închisoare"

ne zice Nietzsche. Imi pare ca prea excesiv a tratat subiectul marele filosof sau eu nu pot vedea in afara convingerilor un om hotarat. Detinutii convingerilor isi trag o plapuma peste lumea din afara lor, observand doar suma de evenimente ce confirma credintele proprii. Aceasta adanceste mai mult ordinara minciuna ce si-o spun in fiecare zi, intrand de fiecare data intr-o furie cand ceva sau cineva incearca sa le zdruncine cortina de fier. Fericiti sunt acestia, ca a lor este imparatia cerurilor, doar ca singuri se vor simti in propriul cer si imparatie. Fiecare din noi suntem intr-o masura mai mare sau mai mica robii unor idei cu care ne ingropam si cu care ne ingroapa. Masura fermitatii unora este dictata pana la urma de factori diversi: autoritati, comunitati. Cat de greu ne va fi sa acceptam lucruri ce vin din afara acestor factori. Si de ce ar trebui pana la urma sa ne deplasam cortina de fier pentru un adevar strain? Exista macar un adevar fundamental si daca chiar exista am risca noi sa stricam o fortareata ideologica, un sendiment ideologic pentru o cauza dubioasa? Adevarul mereu va fi langa noi, si totusi mereu departe. Compus din elemente ce ne bombardeaza viata zi de zi, ar trebui in fiece clipa sa ne revizuim propriul sistem de credinte, sa plutim mereu nesiguri printr-o supa de definitii, pentru ca sa sfarsim cu o dezamagire in fata gropii, afland acolo marele adevar ce atat de categoric l-am refuzat pana atunci. Probabil aceasta si presupune o elasticitate conceptuala si voiciune a spiritului, de a construi mereu un adevar incomod.

La polul opus celor detinuti, se gasesc curvele ideologice. Oameni lipsiti de principii ce sar neobositi din poala unor concepte in alta cu cele mai comode. Sa revizuiesti continuu cele mai comfortabile si de obicei cele mai larg acceptate principii pentru ca mai apoi sa ti le asumi, este pentru mine cea mai josnica perversiune care o poate face omul cu spiritul sau. Astfel de oameni fug repede sa iti bage sub nas toane de legi, norme si coduri pentru a-si apara adevarul sau. El are in spate o intreaga comunitate care sa il sustina si sa il mangaie pe cap cand cineva incearca sa puna la indoiala normele si principiile carora aprtine, o comunitate ce va da mereu sincron din cap, gen "cum si-a permis el asa ceva". O voi bolsevici, ce pareati atat de invincibili, mai bine a-ti fi ramas sa plangeti printre ruine decat sa va gaseasca acum istoria cu flacarile democratiei atat de inalt ridicate. Si voi fascisti neinfricati, mai bine mureati toti pana la urma cu svasticile mandru arborate, decat sa acceptati acum ca a-ti apartinut unui plan monstruos.

O convingere nu poate exista decat intr-o forma dusa la doua extreme, ce exista intre ele nu este altceva decat o totalitate de compromisuri facute cu noi insine.

Prima Pagina

E prima pagina, e aceea in care te opresti cateva minute, si realizezi ca ai avut atat de multe de spus, si acum nu mai ai nimic.

De fapt cand vreai sa formulezi ceva, cred te prinzi la gandul ca cuvintele nu ajung pentru a descrie o stare, un gand. Suntem limtati si blestemati sa putrezim in noi cuvinte nespuse, inexistente. E ca si cum ai vrea sa expui ceva inedit, si iti dai seama ca nu a iesit decat o jalnica umbra, mediocra a adevaratelor minuni si fantasmagorii ce se nasc pentru o clipa, si dispar pentru totdeauna, lasand in urma un hohot batjocoritor.

Gandurile rad de noi ce suntem, artisti ratati ai exprimarilor, mereu in cautare de culori si profunzime. De asta admiram creatia, pentru ca manifesta cel mai fidel ceea ce simtim, pentru ca genialul artist a gasit cum sa exprime ceea ce noi nu putem exprima. Si privind, ascultand, citind te regasesti in totalitate si consumi acea lipsa de redactare, acel handicap. De asta cine a spus ca comunicarea l-a evoluat pe om, nu s-a gandit ca comunicrea e si acel blestem care il impedica in a evolua.

Chiar daca am manifesta prea fidel ce simtim, oricum vom gasi o cale sa inabusim ceea ce nu ne este convenabil sa acceptam.

Cine are urechi sa auda ce vreal el, cine are ochi sa vada cum le convine lor.