Sa ne amintim de acea universala senzatie a vinovatiei, pacatul necridentei in sine emanat
de suportabilul compromiterii si profanarii. De cate ori am fi vrut sa legam jugul nostru
de gatul altcuiva, sa il supunem invinuirilor proprii, sa mai rastignim pe cineva pentru
pacatele noastre. O ispasire gasim in biciurea trupului, il vedem strain noua si vinovat
de ceva, regretam prezenta lui si a naturii sale ispititoare. Suma slabiciunilor noastre
devine tot mai pronuntata in prezenta cununii ce ne-o promitem sau a unei mantuirii lipsite
de vlaga, de un mantuitor, gata sa cada din moment ce nu mai avem ceva tangibil de care sa
agatam o stea calauzitoare. Uneori delirul extatic in care te afli, care il vezi zi de zi,
care il numesti vis, poate sa te striveasca sub greutatea intangibilului inclus in sine.
Problema viselor este ca atunci cand le derulezi permanent, ai impresia ca le traiesti,
ca le-ai atins. Consumate fiind visele nu mai imping creatia in nici o directie, imaginatia
ispiteste.
de suportabilul compromiterii si profanarii. De cate ori am fi vrut sa legam jugul nostru
de gatul altcuiva, sa il supunem invinuirilor proprii, sa mai rastignim pe cineva pentru
pacatele noastre. O ispasire gasim in biciurea trupului, il vedem strain noua si vinovat
de ceva, regretam prezenta lui si a naturii sale ispititoare. Suma slabiciunilor noastre
devine tot mai pronuntata in prezenta cununii ce ne-o promitem sau a unei mantuirii lipsite
de vlaga, de un mantuitor, gata sa cada din moment ce nu mai avem ceva tangibil de care sa
agatam o stea calauzitoare. Uneori delirul extatic in care te afli, care il vezi zi de zi,
care il numesti vis, poate sa te striveasca sub greutatea intangibilului inclus in sine.
Problema viselor este ca atunci cand le derulezi permanent, ai impresia ca le traiesti,
ca le-ai atins. Consumate fiind visele nu mai imping creatia in nici o directie, imaginatia
ispiteste.
