Ma chinui gandul imaginii. E necesara? De ce e necesara?
De ce urasc si imi doresc totodata o imagine. Imi pare atat de patetica natura
ei, atat de patetici oamenii antrenati activ in dezvoltarea ei. Sunt sigur ca
deosebirea dintre oameni face anume imaginea la care ei lucreaza. Sunt sigur ca
lucrez si eu la una, adica..ma rog, sunt preocupat de ea cel putin. Daca ar
trebui cumva sa botez lumea asta i-as da un nume de reflectie, e masca lui
Jung.
Deci, doamnelor si domnilor, sa disecam imaginea. Nu din
perspectiva evolutionista, e clar: o necesitate pentru concurenta, unealta
adaptativa, instrument al desfatarii reciproce. Natura ei e atat de umana, adica
animalica, o turma de zei impopotonati ne urasc pentru asta. Sa vedem altfel imaginea:
e un mesaj redat cu stil. Daca sa scrutam acum la prima vedere se pare ca
deranjeaza stilul, ori stilul fara de mesaj nu exista. Iar mesajul e mereu
acelasi: adaptativ.
Deci ce ne dorim pana la urma un altfel de stil care sa
redea acelasi mesaj. Un stil unic: ce poate fi mai dezaptativ. Subtilitatea si
grotescul stilului, nuante cumva inutile din moment ce nu transporta alt mesaj.
Diferentele apar sau sunt necesare din aceeasi derutanta idee ce tot proclama
unicitatea noastra, iesirea din tipare. Stilurile unice sunt necesare doar
iluzii ca am fi cumva scosi din competitie, ca suntem deasupra ei, maimutareala
obraznica. Este cumva mai usor sa te
crezi inegalabil pentru a nu concura cu membrii unui stil. Da, am renuntat isteric
la ideea de adaptare, am refulato, suntem mai superiori, mai subtili, vrem
altceva. Vorbesc la plural deoarece ma simt penibil din cauza ca am descoprit
narcisitul din mine.
Si pentru ca sa mai antrenez un mecanism de aparare,
sa zicem ca poate varia pana la urma si
mesajul. Doar nu putem sa separam specia umana in indaptati si comozi? Daaa,
sigur. Sa mai zambim inca o data pentru pervertirea naturala si constienta ce o
facem cu sinele nostru prin aceeasi minciuna ordinara. Dar daca lasam gluma,
imaginea in cazul acesta este puternic ancorata intr-un materialism sec,
dincolo de care ar trebui sa avem campii de sinucigasi si ar trebui sa
recunoastem ca imaginea avand acelasi mesaj nu face sens vietii. Iar el! Si
pentru ca avem nevoie de cel putin inca o persoana pentru a ne desfasura
imaginea, imaginea ori nu are sens, ori in sensul existential al imaginii sunt
antrenate alte persoane. Parca profanez ceva cand zic "sensul existential
al imaginii", dar totusi el ar fi cheia catre un mod de viata actual
social, fara fuga in nisip si piatra.
Am putea presupune
ca un alt mesaj, decat cel adaptativ, ar face sens pentru tot. Cu toate acestea
ar suna foarte sec, foarte incomod, si aici isi face loc stilul. Sa emanam
carismatic un continut incomod, suna la un indemn pentru o noua religie. Si ar
fi o crima daca am lasa loc unei noi puteri ce nu ar schimba absolut nimic.
Off, unde esti imagine de ansamblu?!
