marți, 12 martie 2013

A cincisprezecea pagina (despre libertate)


Frustrările zilei de azi s-au transformat în visele zilelor de maine, zile ce vor avea ceva nou, inexistent până acum, vor avea libertate. Libertate: paradis promis celor înrobiți și adunătură de himere celor ce au ajuns la ea. Un produs animalic ce mereu se va vinde cu creșterea numărului de vicii ce o reprezintă, sumă a exceselor. Concept al perversiunii și poeziei ce adânc înduioșează și scârbește cu fiecare imn înălțat în cinstea lui. Libertatea absolută privită de oameni nu ar fi capabilă să creeze decât fiare înrobite excesului de instinct, oameni posedați de amenințarea imprevizibilului, înverșunați și cuceritori. Fuga de convențional, ar însemna întoarcerea în lanțul trofic, unde fiecare om îi este  celuilalt pradă și prădător. Iar natura demult pândește clipa să ne pedepsească  îndrăzneala cu care am îngrădito, ignoranța cu care am scos-o din ființa noastră, nesocoteala de a înmulți o rasă vlăguită.
Și dacă noi am început prin a invidia ființa amorfă și imprevizibilă a naturii? Ce daca noi am început prin a ne alia cu ea, prin a ne comporta ca ea? Poate noi am încercat chiar să o depășim, să ne găsim singuri și triști în frontierele naturale. Ca un zeu melancolic, cu mâinile legate și privirea îngrădită, am hotărât să creem o nouă natură, natura umană, în speranța că vom găsi o libertate acolo. Cu o mâină de fier, supraveghiind zidirea, paranoic sistematizând, omul s-a găsit liber de ce îl amenința cândva, dar atât de tributar propriului sistem încât privim acum cu nostalgie tot ce este inuman, căutăm o evadare din cetatea făgăduinței. Orice piatră si frunză ne amintește de plăcutul pericol, de amenințările ce valorizau viața.
Egoist din firea sa, omul a considerat că din potențialul său divin trebuie sie să-și scoată temple că trebuie lui să-și aducă jertfă. De atunci tot ce ieșea din mâini era o icoană închinată umanității, un tezaur al ei, închinări de favoruri între zei, rugăciune celui de un stat cu tine. Sântem niste zei căzuți în prada iubirii de sine, niște narcisiști ce au săpat oceane pentru a se oglindi, adoratori a idolatriei carnale. Omul s-a adâncit în misterul existenței doar pentru a justifica prezența sa, pentru a găsi o scuză. Aroganți fiind ne-am lăsat seduși de ideea că fiecare avem o valoare. În loc să nu mai existăm reflectării, ne-am gândit că o altă cale de a trăi absolutul e să facem din noi ceva desăvârșit, să luăm locul haosului. Am căutat să ne numim libertate nu să fim liberi. Ne-am fi gândit că creativi cum sântem, putem să simplificăm totul în jurul nostru, să tăiem reducționist orice complexitate ce ne depășește. Așa am început isteric să zidim o nouă libertate, care există, spre deosebire de abandonul de sine. Iar unica opțiune aceastei libertăți este arderea de calorii. Dacă chiar va ajunge ca omul să se opreasca din această veșnică închinare de sine și nu va mai trăi de dragul existenței, turma din om va preface acest absolut un trist muget la stele. Bestia va ispiti de undeva, mereu aproape, ne va îndemna sa înălțăm noi civilizații. Orice ideal extatic coboară cu picioarele pe pământ atunci când vine ora mesei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu