Frustrările zilei de azi s-au transformat în visele zilelor de maine, zile ce
vor avea ceva nou, inexistent până acum, vor avea libertate. Libertate: paradis
promis celor înrobiți și adunătură de himere celor ce au ajuns la ea. Un produs
animalic ce mereu se va vinde cu creșterea numărului de vicii ce o reprezintă,
sumă a exceselor. Concept al perversiunii și poeziei ce adânc înduioșează și
scârbește cu fiecare imn înălțat în cinstea lui. Libertatea absolută privită de
oameni nu ar fi capabilă să creeze decât fiare înrobite excesului de instinct,
oameni posedați de amenințarea imprevizibilului, înverșunați și cuceritori.
Fuga de convențional, ar însemna întoarcerea în lanțul trofic, unde fiecare om
îi este celuilalt pradă și prădător. Iar
natura demult pândește clipa să ne pedepsească
îndrăzneala cu care am îngrădito, ignoranța cu care am scos-o din ființa
noastră, nesocoteala de a înmulți o rasă vlăguită.
Și dacă noi am început prin a invidia ființa amorfă și imprevizibilă a
naturii? Ce daca noi am început prin a ne alia cu ea, prin a ne comporta ca ea?
Poate noi am încercat chiar să o depășim, să ne găsim singuri și triști în
frontierele naturale. Ca un zeu melancolic, cu mâinile legate și privirea
îngrădită, am hotărât să creem o nouă natură, natura umană, în speranța că vom
găsi o libertate acolo. Cu o mâină de fier, supraveghiind zidirea, paranoic
sistematizând, omul s-a găsit liber de ce îl amenința cândva, dar atât de tributar
propriului sistem încât privim acum cu nostalgie tot ce este inuman, căutăm o
evadare din cetatea făgăduinței. Orice piatră si frunză ne amintește de plăcutul
pericol, de amenințările ce valorizau viața.
Egoist din firea sa, omul a considerat că din potențialul său divin trebuie
sie să-și scoată temple că trebuie lui să-și aducă jertfă. De atunci tot ce
ieșea din mâini era o icoană închinată umanității, un tezaur al ei, închinări
de favoruri între zei, rugăciune celui de un stat cu tine. Sântem niste zei
căzuți în prada iubirii de sine, niște narcisiști ce au săpat oceane pentru a se
oglindi, adoratori a idolatriei carnale. Omul s-a adâncit în misterul existenței
doar pentru a justifica prezența sa, pentru a găsi o scuză. Aroganți fiind
ne-am lăsat seduși de ideea că fiecare avem o valoare. În loc să nu mai existăm
reflectării, ne-am gândit că o altă cale de a trăi absolutul e să facem din noi
ceva desăvârșit, să luăm locul haosului. Am căutat să ne numim libertate nu să
fim liberi. Ne-am fi gândit că creativi cum sântem, putem să simplificăm totul
în jurul nostru, să tăiem reducționist orice complexitate ce ne depășește. Așa
am început isteric să zidim o nouă libertate, care există, spre deosebire de
abandonul de sine. Iar unica opțiune aceastei libertăți este arderea de
calorii. Dacă chiar va ajunge ca omul să se opreasca din această veșnică
închinare de sine și nu va mai trăi de dragul existenței, turma din om va
preface acest absolut un trist muget la stele. Bestia va ispiti de undeva,
mereu aproape, ne va îndemna sa înălțăm noi civilizații. Orice ideal extatic
coboară cu picioarele pe pământ atunci când vine ora mesei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu