Asa pe nepusa masa, nepregatiti si in toata stralucirea noastra, acum, trebuie sa recunoastem ca pe lume foarte putine lucruri au valoare si din aceste lucruri sigur nu face parte individul. Lucrul devine mai cert cu cat ne apropiem de natura valorii. Ce este o valoare pana la urma daca nu o semnificatie atribuita, este subiectiva. Valoarea in afara unei multimi care sa o accepte nu exista. Dar as vrea mai mult sa evidentez faptul ca valoarea, pe langa faptul ca este doar un contur desenat de o maina pentru ochii sai, este si toxica.
Valorile ca regula, au proprietatea atributiva, adica cineva are o valoare, ori ceva, ce poate fi insusit de cineva. Valoarea in natura ei goala este o resursa si o marca la fel de aceeasi culoare si captuseala ca toate celelalte resurse. Este masura cu care urcam si coboram pe scara noastra sociala. Cand un spirit sufera de saracie, se inabusa intr-un vid sec, isi asuma valori, cauta sa le reprezinte. Si aici nu se manifesta nici o deosebire dintre valorile materiale sau spirituale, pentru ca presupune in esenta sa acelasi intrument adaptativ.
Valoare presupune in esenta sa ceva invariabil, e ceva ce poate scadea, creste sau schimba. Cand se vorbeste despre un lucru care nu are valoare, se are in vedere doua situatii: ori un lucru are o valoare incomparabila, ori nu are nici una, si dupa mine aceste doua stari ale lucrurilor sunt fatete ale unei si aceleasi monede. Daca nu pot exercita o oarecare influenta, acel lucru devine la fel de inutil ca si un lucru lipsit de valoare. Filosofii care s-au pierdut in negura intelegerii, au devenit atat de slab perceptibili incat au inceput sa nu mai reprezinte valoare, a devenit inestimabila. De aici si goana dupa chestii misterioase, toti spera la o comoara.
De cele mai multe ori cel mai valoros lucrul este viata pentru toti oamenii. Cine ar pretui viata celorlalti daca nu ar poseda una? Viata este valoroasa prin simplul fapt ca e unica ce avem. Tot ce depaseste acest principiu provine din eroarea estimarii vietii in sine. Si se pare ca suntem foarte priceputi la a face greseli. Daca nu se poate percepe valoare vietii in sine, se va incerca asumarea unor valori artificiale. Viata nu mai exista atunci in forma ei pura, ci este incarcata cu podoabe ce ar putea sa o faca perceptibila si pentru altii. A arata ca ai valoare, inseamna a-ti castiga dreptul de a exista printre altii.
Valorile morale sunt acelea care valorizeaza viata altora si a mea insumi, dar este o problema aici: moralitatea nu este un principiu static, ci are o gradatie ca orice obiect ce presupune o valoare. Sa-mi castig dreptul de a exista devine o competitie dintre moralisti, o competitie la fel de strinsa ca si intre cei ce cauta febril valori materiale. De aici incolo nu exista nici o granita ce ar delimita valorile morale de cele materiale, sunt instrumentele concurentei, podoabe existentiale care atrag atentia cand topaim.
Aici ar trebuie sa adaug ca existenta nu trebuie vazuta in limitele stricte ale vietii organice. Existenta printre oameni e la fel ca si gatitul in bucatarie, e nevoie de niste mirodenii pentru distinctie , dar daca sunt prea in exces nu mai este buna mincarea. Nimeni nu trebuie sa aiba mult mai mult decat ceilalti, altfel pararseste conditia majoritatii, umana. Omul are nevoie de culori pentru a se simti distinct. Ce este un punct negru pe un fon intunecat, nu este perceput ca punct distinct ci este doar fon. Adevarul e ca despodobiti de toate aceste valori asta toti suntem: puncte intunecate intr-un tablou negru. Noi nu existam in afara acestui tablou. Viata este valoroasa in sine, individul-nu. Si iarasi cand zic valoroasa nu ma refer la sensul traditional al valorii. Este trairea obtinuta cand justific peisajul din jurul meu si din cauza perceptiei, ca reflexie, imi castig si eu dreptul la existenta. Percep, deci exist.
Comunicarea este in sine o extensie a acestei existente perceptive. La fel ca punctele dintr-un tablou negru, folosim comunicarea pentru a forma unitatea, tabloul. Insa ideea de valoare incearca sa evidentieze fiecare punct in parte, folosind comunicarea pentru a adauga valabilitate propriei valori. Este o reminiscenta animalica, din cauza careia omul atarna acum spinzurat intre cer si pamant. Dar daca in esenta suntem toti puncte negre, de ce ne-am osteni pentru ceva iluzoriu, ce nu exista cu adevarat? Daca tabloul negru este unicul existent, de ce oamenii, ca puncte negrii, nu ar lucra la formarea lui? Poate nu exista un sens pentru fiecare, ci doar fragmente dintr-o capodopera a vietii?
Animalul si-a cistigat valoarea prin identificarea unei forme materiale independente a existentei, omul prin comunicare a obtinut facultatea deciziei, independentei volitive si in consecinta a constiintei, ca o rupere de la animal.
Valoarea a fost utila noua petru perioada de tranzitie, dar va veni timpul sa o ardem pe rug impreuna cu alte reminiscente. Sau poate va trebui in viitor sa numim o alta definitie pentru valoare. E timpul pentru om sa devin ceva mai mult decat ceea este acum. Ne trebuie puterea de a recunoaste ca fiecare din noi, independent, nu are valoare.
Valorile ca regula, au proprietatea atributiva, adica cineva are o valoare, ori ceva, ce poate fi insusit de cineva. Valoarea in natura ei goala este o resursa si o marca la fel de aceeasi culoare si captuseala ca toate celelalte resurse. Este masura cu care urcam si coboram pe scara noastra sociala. Cand un spirit sufera de saracie, se inabusa intr-un vid sec, isi asuma valori, cauta sa le reprezinte. Si aici nu se manifesta nici o deosebire dintre valorile materiale sau spirituale, pentru ca presupune in esenta sa acelasi intrument adaptativ.
Valoare presupune in esenta sa ceva invariabil, e ceva ce poate scadea, creste sau schimba. Cand se vorbeste despre un lucru care nu are valoare, se are in vedere doua situatii: ori un lucru are o valoare incomparabila, ori nu are nici una, si dupa mine aceste doua stari ale lucrurilor sunt fatete ale unei si aceleasi monede. Daca nu pot exercita o oarecare influenta, acel lucru devine la fel de inutil ca si un lucru lipsit de valoare. Filosofii care s-au pierdut in negura intelegerii, au devenit atat de slab perceptibili incat au inceput sa nu mai reprezinte valoare, a devenit inestimabila. De aici si goana dupa chestii misterioase, toti spera la o comoara.
De cele mai multe ori cel mai valoros lucrul este viata pentru toti oamenii. Cine ar pretui viata celorlalti daca nu ar poseda una? Viata este valoroasa prin simplul fapt ca e unica ce avem. Tot ce depaseste acest principiu provine din eroarea estimarii vietii in sine. Si se pare ca suntem foarte priceputi la a face greseli. Daca nu se poate percepe valoare vietii in sine, se va incerca asumarea unor valori artificiale. Viata nu mai exista atunci in forma ei pura, ci este incarcata cu podoabe ce ar putea sa o faca perceptibila si pentru altii. A arata ca ai valoare, inseamna a-ti castiga dreptul de a exista printre altii.
Valorile morale sunt acelea care valorizeaza viata altora si a mea insumi, dar este o problema aici: moralitatea nu este un principiu static, ci are o gradatie ca orice obiect ce presupune o valoare. Sa-mi castig dreptul de a exista devine o competitie dintre moralisti, o competitie la fel de strinsa ca si intre cei ce cauta febril valori materiale. De aici incolo nu exista nici o granita ce ar delimita valorile morale de cele materiale, sunt instrumentele concurentei, podoabe existentiale care atrag atentia cand topaim.
Aici ar trebuie sa adaug ca existenta nu trebuie vazuta in limitele stricte ale vietii organice. Existenta printre oameni e la fel ca si gatitul in bucatarie, e nevoie de niste mirodenii pentru distinctie , dar daca sunt prea in exces nu mai este buna mincarea. Nimeni nu trebuie sa aiba mult mai mult decat ceilalti, altfel pararseste conditia majoritatii, umana. Omul are nevoie de culori pentru a se simti distinct. Ce este un punct negru pe un fon intunecat, nu este perceput ca punct distinct ci este doar fon. Adevarul e ca despodobiti de toate aceste valori asta toti suntem: puncte intunecate intr-un tablou negru. Noi nu existam in afara acestui tablou. Viata este valoroasa in sine, individul-nu. Si iarasi cand zic valoroasa nu ma refer la sensul traditional al valorii. Este trairea obtinuta cand justific peisajul din jurul meu si din cauza perceptiei, ca reflexie, imi castig si eu dreptul la existenta. Percep, deci exist.
Comunicarea este in sine o extensie a acestei existente perceptive. La fel ca punctele dintr-un tablou negru, folosim comunicarea pentru a forma unitatea, tabloul. Insa ideea de valoare incearca sa evidentieze fiecare punct in parte, folosind comunicarea pentru a adauga valabilitate propriei valori. Este o reminiscenta animalica, din cauza careia omul atarna acum spinzurat intre cer si pamant. Dar daca in esenta suntem toti puncte negre, de ce ne-am osteni pentru ceva iluzoriu, ce nu exista cu adevarat? Daca tabloul negru este unicul existent, de ce oamenii, ca puncte negrii, nu ar lucra la formarea lui? Poate nu exista un sens pentru fiecare, ci doar fragmente dintr-o capodopera a vietii?
Animalul si-a cistigat valoarea prin identificarea unei forme materiale independente a existentei, omul prin comunicare a obtinut facultatea deciziei, independentei volitive si in consecinta a constiintei, ca o rupere de la animal.
Valoarea a fost utila noua petru perioada de tranzitie, dar va veni timpul sa o ardem pe rug impreuna cu alte reminiscente. Sau poate va trebui in viitor sa numim o alta definitie pentru valoare. E timpul pentru om sa devin ceva mai mult decat ceea este acum. Ne trebuie puterea de a recunoaste ca fiecare din noi, independent, nu are valoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu